Actualitate

Previous Next

       Marţi, 19 ianuarie 2021, ziua când creştinii ortodocşi, care ţin sărbătorile după calendarul neîndreptat (stilul vechi), au sărbătorit Botezul Domnului sau Boboteaza, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni (preot paroh Roman Botezat).
       După Sfânta Liturghie, PS Antonie a oficiat slujba de sfinţire a apei - Agheasma Mare.
       În cuvântul său, ierarhul Episcopiei de Bălţi s-a referit la Botezul Domnului în râul Iordan, descoperirea persoanelor Sfintei Treimi şi locul botezului în viaţa creştinului.
Vorbind despre botezul creştinului, PS Antonie, între altele, a spus: „Când prăznuim Botezul Domnului ne amintim şi de botezul nostru şi este o ocazie, în plus, să medităm la lucrarea Sfântului Botez în viaţa noastră? Botezul este pavăză şi acoperământ în viaţa creştinului. De aceea noi, ortodocşii, botezăm copii, pentru a-i aşeza sub protecţia Sfântului Duh din pruncie pentru toată viaţa. Prin botez suntem invitaţi la viaţa veşnică, suntem chemaţi să mergem către Împărăţia lui Dumnezeu.          Pentru întâlnirea cu Dumnezeu, la botez, ni se dă o haină luminoasă pe care noi avem datoria să o păstrăm curată toată viaţa. Dacă din anumite motive, cu voia sau fără voia noastră, această haină o întinăm, avem posibilitatea să o curăţim în taina Sfintei Spovedanii. Sfânta Taină a Pocăinţei este taina în care curăţim haina sufletului, îi redăm strălucirea de la botez şi refacem legătura noastră cu Dumnezeu”. „Să avem grijă de haina sufletului nostru pentru că după starea ei vom fi primiţi în Împărăţia lui Dumnezeu”, a îndemnat PS Antonie.
      PS Antonie a mulţumit părintelui Roman pentru activitatea sa pastoral-misionară şi în calitate de consilier al Episcopiei de Bălţi şi a împărţit credincioşilor iconiţe cu chipul Maicii Domnului.
      Părintele Roman a mulţumit pentru vizită şi binecuvântate arhierească şi a menţionat că este pentru prima dată când, la Donduşeni, slujba Agheasmei Mari a fost oficiată de un ierarh şi l-a invitat pe PS Antonie să mai vină la Donduşeni şi cu alte ocazii.
       Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi
Previous Next

       Sărbatoarea Nașterii Domnului să vă aducă sănatate si fericire, pace si bucurie, întru multi ani! Pr.Botezat Roman. Excelența Sa D-nul Petrișor Ionel-Dumitrescu, Consul General al României la Bălți s-a aflat astăzi, 07 ianuarie 2021 de Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos pe stil vechi în mijlocul credincioșilor de la biserica "Acoperământul Maicii Domnului" or.Dondușeni .

str. 31 August 1989, nr. 189, or.Dondușeni, raionul Dondușeni, Republica Moldova, tel. +373 69506375, ©2021 Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului” Dondușeni

Search